Acces la resurse electronice

CORINT


 

Programul COOPERARE ŞI PARTENERIAT INTERNAŢIONAL - CORINT  a fost un program naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, parte componenta a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare,  pentru perioada 2001-2006, aprobat prin HG 556/2001 şi reactualizat prin HG 614/2004.

Scopul programului

Scopul principal al activităţilor de cooperare şi parteneriat internaţional, precum şi al măsurilor de sprijin, a fost acela de a integra comunitatea ştiinţifică şi tehnologică românească în comunitatea internaţionala şi, în primul rând europeană, prin creşterea nivelului de excelenţă, armonizarea tendinţelor naţionale de dezvoltare a potenţialului ştiinţific şi tehnologic cu tendinţele înregistrate pe plan internaţional şi creşterea eficientei şi eficacităţii activităţilor de cercetare - dezvoltare şi inovare, prin însuşirea unor tehnici moderne în cercetare şi în managementul acesteia.

Structura programului

  • NUC-INT a cuprins  activităţi care se desfăşoară în Programul Cadru V Euratom al UE şi activităţi care se desfăşoară în cooperare cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomica de la Viena, CERN, IUCN Dubna şi cu alte organizaţii internaţionale;
  • EUREKA-R - participarea la Iniţiativa EUREKA;
  • NATO-STI -participarea la programele de cercetare ale  NATO;
  • EU-RO - activităţile de participare la Programul Cadru V al Uniunii Europene.

 Documente utile

 


(articol actualizat in: 24/8/2011)
Trimite pe email