După mai multe luni de negociere și întâlniri de lucru și consultare a celor peste
350 de organizații de cercetare, de finanțare a cercetării, autorități din 40 de state din Europa și întreaga lume, pe 20 iulie a fost publicată varianta finală a
Acordului pentru reformarea evaluării cercetării, document ce cuprinde un set de 10 principii și 4 angajamente de bază privind reformarea evaluării cercetării în Europa.
Documentul propune o nouă modalitate de a evalua rezultatele cercetării ghidată de aspecte precum recunoașterea unei diversități mai mari de cariere și contribuții în cercetare; evaluarea cercetării bazată în primul rând pe evaluarea de tip calitativ și peer review; abandonarea utilizării neadecvate a metricilor referitori la publicarea în jurnale academice; precum și evitarea utilizări în evaluarea cercetării a clasamentelor internaționale privitoare la organizațiile de cercetare.
În acest context se dorește ca cercetătorii să nu mai fie recompensați pentru numărul de lucrări publicate, numărul de citări și prestigiul jurnalelor academice în care aceștia publică. Conform Acordului, se dorește ca noul sistem să se uite mai degrabă la calitatea cercetării, fapt ce va duce astfel inclusiv la reducerea dependenței de metrici aferenți revistelor.
Documentul a fost elaborat printr-un proces facilitat de către Comisia Europeană și condus de către o echipă compusă din Science Europe, European University Association și Dr. Karen Stroobants (în calitate de cercetător individual cu expertiză în politica științei), a implicat participarea directă a 20 de cercetători din organizații de cercetare și a altor peste 350 de organizații de cercetare, de finanțare, autorități relevante ș.a. care și-au exprimat interesul de a lua parte în procesul de consultare.
În continuare, acordul va fi deschis pentru semnături începând de la finalul lunii Septembrie, anul acesta, pentru ca, ulterior, să se poată constitui o Coaliție în jurul acesteia. Prima reuniune a Adunării Generale a Coaliției (Adunarea Constitutivă) urmează să aibă loc în luna Noiembrie. Un document care conține întrebări frecvente și răspunsuri (FAQ) privind acordul, viitoarea coaliție și pașii următori poate fi consultat prin intermediul acestui
link.
Declarații
Cred într-o cultură a cercetării care recunoaște o diversitate de contribuții aduse științei și societății; care celebrează cercetarea de înaltă calitate și cu impact; și care valorifică împărtășirea, colaborarea, integritatea și implicarea societății, transmiterea cunoștințelor din generație în generație. Mariya Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret
Publish or perish și metricile ne-au condus către o fundătură. Haideți să începem să recunoaștem întreaga paletă a valorii create de către cercetători. Marc Schiltz, Președinte Science Europe
Acum este momentul să depășim declarațiile existente și să definim clar ce ne dorim pentru viitorul evaluării cercetării. Universitățile, cercetătorii și toate părțile interesate trebuie să aleagă cum doresc să fie evaluate și trebuie să aleagă acum. Michael Murphy, Președinte EUA
UEFISCDI este implicată în aceste demersuri din două direcții:
- Science Europe a fost mandată alături de EUA și de către Dr. Karen Stroobants (în calitate de consultant) de către Comisia Europeană să coordoneze procesul de elaborare a respectivului Acord, iar UEFISCDI face parte din board-ul de conducere al Science Europe. Ne-am exprimat interesul pentru a ne alătura Coaliției și am participat activ la procesul de elaborare al Acordului în cauză.
- Mai mult, UEFISCDI a organizat în data de 21 iunie Workshop-ul online Evaluarea cercetării. Evoluții, provocări și practici, cu scopul de a deschide o serie de discuții legate de provocările de la nivel internațional și european privind evaluarea cercetării, precum și privitoare la procesul consultativ derulat în jurul Acordului privind reformarea evaluării cercetării. Interesul comunității de cercetare din România pentru acest eveniment a fost crescut, fapt reflectat în numărul ridicat de participanți (130). Infografic reprezentativ pentru principiul nr. 7, privitor la recunoașterea și recompensarea unei palete mai largi de activități, practici și rezultate ale cercetării.
Vă încurajăm să distribuiți aceste documente în cadrul instituțiilor din care faceți parte și în rețelele dumneavoastră pentru a crește gradul de informare cu privire la demersurile existente la nivel European și internațional privind evaluarea cercetării.