preview

Nou episod video podcast Research in the Spotlight

Astăzi am publicat al 6-lea episod din cea de-a doua serie a video podcastului Research in the Spotlight. Prof. Czibula și echipa sa de cercetători își propun să dezvolte o platformă eficientă și continuă de nowcasting care utilizează tehnici de învățare profundă pe baza mai multor surse de date, inclusiv radar, satelit și observații ale stațiilor meteorologice ce va îmbunătăți răspunsul oamenilor la pericolul meteorolog.

În cea de-a doua serie a video podcast-ului Research in the spotlight, vom afla de la directorii de proiecte intervievați:
  • de ce este important să înțelegem modul în care algele marine ar putea răspunde schimbărilor climatice;
  • cum un dispozitiv ce are capacitatea de a degrada poluanții din medii apoase, poate fi o alternativă rapidă si ecologică la îndepărtarea poluanților din apa de băut;
  • despre o terapie ce oferă promisiunea de a atenua simptomele și de a restabili funcția normală a creierului utilizând o metodologie neinvazivă și ușor de aplicat în boala Alzheimer;
  • cum se dezvoltă o platformă eficientă pentru predicția pe termen scurt a vremii, ce poate contribui la reducerea timpului pentru luarea măsurilor de precauție, în rândul populației și oferirea de informații meteorologilor cu un grad mai mare de acuretețe privind aria geografică afectată;
  • care este soluția geoștiințifică pentru creșterea producției de energie regenerabilă (geotermală) în partea de nord-vest a României și cum poate aceasta să conducă la scăderea emisiilor de CO2 generate de producerea de energie termică și electrică folosind combustibilii fosili;
  • ce înseamnă să dezvolți un prototip avansat al unui software medical și al unei platforme robotizate pentru îmbunătățirea diagnosticului în endoscopia flexibilă folosind AI și robotică medicală pentru a crește rata de succes, a reduce expunerea la radiații și costurile procedurii pentru depistarea și tratarea precoce a cancerului.
alături de alte subiecte de interes, pe care vă invităm să le descoperiți în fiecare episod ce urmează a fi publicat.

Research in the spotlight este un video podcast pentru cercetători și pasionații de știință având ca protagoniști directorii Proiectelor de Cercetare Colaborativă finanțate în competițiile 2018 & 2019, în cadrul Programului Cercetare - Granturi SEE & Norvegiene (EEA & Norway Grants). Acest video podcast este conceput de UEFISCDI, în calitate de Operator Program Cercetare, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene.

Prima serie a video podcast-ului a fost lansată în decembrie 2021 și a inclus 11 episoade. Discuțiile s-au axat pe cercetările realizate în cadrul proiectelor și a soluțiilor pe care aceștia le propun pentru diferite probleme cu care se confruntă societatea actuală. De asemenea a fost evidențiat și parteneriatul realizat între cercetătorii din țările donatoare & beneficiare cu reliefarea contribuției pe care aceștia o aduc pentru o Europă verde, competitivă și favorabilă incluziunii.
Știri asociate:
28 May 2024

Widening the reach of EU Missions through EEA and Norway Grants

The event Widening the reach of EU Missions through EEA and Norway Grants gathered in 27 & 28 of May ...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.4085, O: 133]