Banner articol Noutati

15 proiecte aduc Știința în Școli

Curiozitatea devine o superputere a elevilor de gimnaziu și liceu în următorul an școlar.

Ateliere practice, vizite în laboratoare, întâlniri cu cercetători, proiecte în echipă, activități Fab-Lab, dezbateri și concursuri vor fi realizate în cadrul celor 15 proiecte Stiinta în Școli, pentru stimularea interesului elevilor pentru disciplinele STEAM prin implicarea în activități de educație nonformală; stimularea motivației elevilor pentru învățarea experiențială și dezvoltarea abilităților de gândire critică și rezolvare de probleme în rândul elevilor

Elevii vor avea posibilitatea de a dialoga cu cercetători, în cadrul vizitelor pe care aceștia le vor efectua în școli, pentru a le vorbi despre: hrană sănătoasă din sursă cunoscută; legumicultură urbană; mediu curat; poluanți toxici; pigmenți funcționali în industria alimentară și cosmetică; microuniversul insectelor; călătoria păsărilor migratoare; tehnologia de printare 3D; sănătatea publică și prevenția bolilor; alimentația prietenoasă cu dinții și multe alte teme interesante.

Prin intermediul acestor proiecte, elevii descoperă știința într-un mod interactiv, aplicat și relevant pentru viața de zi cu zi, dezvoltând curiozitatea, gândirea critică. Investiția în educația științifică timpurie nu doar că inspiră viitorii cercetători, dar îi ajută și pe elevi să înțeleagă impactul științei asupra sănătății, mediului și bunăstării personale.

Proiectele sunt finanțate în cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare 2022-2027 (PNCDI IV), Program Știință și Societate, bugetul aprobat, pentru cele 15 proiecte contractate, a fost în valoare de 3.748.725 lei, pentru o perioada de 12 luni de implementare.

Mai multe detalii
Știri asociate:
18 Jun 2025

Rezultate preliminare competiție ”Știinta în Școli”

A fost finalizat procesul de evaluare al propunerilor de proiecte din Competiția "Știința în Școli" SC2024, din cadrul Programului 5.10 Știință ...

18 Nov 2024

Competiția deschisă - Știința în Școli

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a aprobat, prin OMCID nr. 22196/14.11.2024, lansarea competiției ”

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3109, O: 133]