Delegaţii UEFISCDI prezenţi la 2nd International Learning Event (ILE), organizat în cadrul proiectului MAinstreaming Responsible Innovation in European S3 (MARIE), în calitate de parteneri ai proiectului, au prezentat două exemple de bune practici relevante pentru proiectul MARIE şi cercetarea şi inovarea responsabilă (RRI): Cafeneaua de Inovare şi Brainmap. În cadrul schimbului de experienţe au fost identificate asemănările dintre regiuni şi potenţialul de colaborare în viitor. Astfel, la finalul primei zile, s-a propus replicarea modelului Cafenelei de Inovare la următoarea întâlnire de lucru din Franţa (noiembrie 2017) şi adaptarea acestuia la priorităţile regiunii.
Seria întâlnirilor "Cafeneaua de Inovare" a debutat, la iniţiativa UEFISCDI, în 2012 din dorinţa de a crea contextul favorabil discuţiilor privind finanțarea prin capital de risc și dezvoltarea instrumentelor de finanțare public-private. De la prima ediţie şi până în prezent evenimentul a reunit peste 500 de reprezentanți ai structurilor europene și naționale, antreprenori din domeniul tehnologiei și investitori, promovând excelența și spiritul antreprenorial, devenind un reper pentru comunitatea antreprenorilor inovatori din România.