uefidcdi FBPost

InnovationLabs 2021 - Apel pentru înscrierea într-un program de pre-accelerare de business a proiectelor de cercetare

UEFISCDI împreună cu Innovation Labs lansează un apel pentru sprijinirea proiectelor de cercetare în parcurgerea drumului de la proiect tehnic la produs comercial viabil - printr-un track dedicat spin-off-urilor, sprijinit de către Orange, în cadrul programului Innovation Labs - un program intens de educație de business și lucru aplicat cu clienți reali. 

Astfel, echipele care au proiecte de cercetare cu rezultate TRL3-TRL4 pot participa în pilonul de spin-off al Innovation Labs 2021 și pot beneficia de cunoștințele oferite de mentorii Innovation Labs, printr-o serie de workshop-uri care vor pune accentul pe definirea unui produs în convergență cu nevoile utilizatorului. 

Invitația, bazată pe proiectul pilot lansat alături de Orange în 2020, este deschisă tuturor echipelor de cercetare care au un proiect construit în jurul unei inovații cu nucleu tehnologic software/hardware și care-și doresc să exploreze potențialul dezvoltării unui produs adecvat pieței, prin interacțiunea directă cu posibili parteneri și clienți. 

Înscrierea la cele 5 Hackathoane din 2021 se poate face până la datele de: 
  • 4 Martie pentru Hackatoanele din 6-7 Martie din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara;
  • 11 Martie pentru Hackatoanele din 13-14 Martie din Sibiu și București
accesând www.innovationlabs.ro/register

Avantajele participării la programul Innovation Labs, aflat la a noua ediție: 
  • cadru pentru mentorat bine pus la punct, după ani de experiență practică, menit să preia o idee și să o ducă la obținerea unui produs minim viabil (MVP) supus unor rigori minimale ale pieței; 
  • mentorat specializat inclusiv pe UX / UI, IP, finanțare pentru etapa de comercializare, storytelling, cu scopul de a vă sprijinii în a comunica rezultatele excelente de cercetare și către un public mai larg, respectiv către utilizatorii țintă ai soluției comerciale;
  • acces la parteneri de business alături de care puteți explora punerea în piață a soluției dezvoltate;
  • potențial de expunere către clienți;
  • dezvoltarea aptitudinilor soft: lucru în echipă, abilități de prezentare, management de produs;
  • vizibilitate media (atât de nișă - business, antreprenoriat, cât și generală). 
În 2020, cinci echipe de cercetare au absolvit programul Innovation Labs și trei dintre ele au început programe pilot, împreună cu partenerii Innovation Labs (în particular - Orange și Atos), pentru a aduce tehnologia dezvoltată în fața utilizatorilor. 

Programul Innovation Labs 2021 va fi organizat într-un format online și va adresa, prin proiectele înscrise, următoarele verticale de business: Agriculture, Cyber Security, FinTech, Health & Lifestyle, Retail, Smart City și Smart Mobility. Programul va debuta la începutul lunii februarie, prin deschiderea înscrierilor la Hackathon-uri. 

Acestea se vor desfășura în prima jumătate a lunii martie, pentru cele cinci locații în care programul este prezent: la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara Hackathon-urile vor avea loc pe 6-7 martie, iar la București și Sibiu pe 13-14 martie. Echipele care vor fi înscrise în urma selecțiilor în programul de 7 luni vor beneficia de sesiuni de training (Workshop-uri, Tech Talk-uri, sesiuni 1:1, Pitch Evening-uri) care le vor permite accelerarea și dezvoltarea produselor minime viabile (MVP). 

Cele mai bune 16 echipe vor participa la finala Demo Day a programului Innovation Labs, care se va desfășura pe 14 octombrie 2021. 

Pentru informații suplimentare și discuții aprofundate, echipa Innovation Labs vă așteaptă mesajele la adresa contact@tech-lounge.ro, pentru a stabili o întâlnire virtuală.
Știri asociate:
11 Nov 2024

Lansare competiție Soluții

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a aprobat, prin OMCID nr. 22178/11.11.2024, lansarea competiției SOL-2024-28, din cadrul Programului 5.6. Provocări, Sub...

11 Nov 2024
Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.343, O: 133]