În data de 24 aprilie 2018, în cadrul proiectului MARIE – MAinstreaming Responsible Innovation in European S3 a avut loc o întâlnire a stakeholderilor în colaborare cu evenimentul JPI Urban Europe Agora Strategic Dialogue.
În cadrul evenimentului, s-a discutat care sunt opţiunile dezvoltării unei viitoare strategii de cercetare și inovare în domeniul dezvoltării urbane în mod participativ și s-a efectuat, cu sprijinul IFIN-HH, vizita la „laserul de la Măgurele” – ELI-NP, orientată spre viziunea Laser Valley - Land of Lights, un concept de dezvoltare teritorială inteligentă care presupune, printre altele, accelerarea transformării teritoriale în mod resposabil și participativ.
Întâlnirea a evidenţiat modalități concrete de a pune în aplicare conceptul de cercetare și inovare responsabilă într-un domeniu concret - dezvoltarea urbană, în acest caz, reprezentand totodată o oportunitate pentru aparitia unor noi parteneriate necesare și a unei comunități de actori locali și internaționali bazată pe principiul Quadruple Helix, care să fie conștientă și implicată în integrarea principiilor RRI (implicarea părților interesate, educație științifică, etică, acces deschis și egalitate de gen) în proiecte și activități concrete (de ex. dezvoltarea de noi strategii de inovare) și în exploatarea beneficiilor cercetării și inovării responsabile (aducerea științei mai aproape de societate - cazul ELI-NP).
În calitate de partener în proiectul MARIE, echipa UEFISCDI a co-organizat și a participat activ la întâlnirea organizată în data de 24 aprilie 2018. Concluziile întâlnirii vor fi prezentate partenerilor în cadrul evenimentului de învăţare interregională ce va avea loc la Tampere, Finlanda în perioada 29-30 mai 2018.
Mai multe informaţii găsiţi pe pagina web a proiectului:
https://www.interregeurope.eu/marie/.
Persoane de contact UEFISCDI:
Raluca Saftescu
raluca.saftescu@uefiscdi.ro Elena Simion
elena.simion@uefiscdi.ro