Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a aprobat prin Ordinul MCID nr. 21667/11.09.2024, lansarea competiției pentru
Proiecte de mobilitate pentru cercetători - 2024, din cadrul PN IV, Programului 5.2 - Resurse Umane, Subprogramul 5.2.2 - Mobilități.
Prin această competiție se urmărește dezvoltarea resursei umane din sistemul național de cercetare-dezvoltare și creșterea vizibilității cercetării românești, prin publicarea și prezentarea la conferințe internaționale de prestigiu a celor mai semnificative rezultate, prin efectuarea de stagii de pregătire și prin asigurarea accesului la infrastructuri/ biblioteci/arhive/baze de date internaționale, inexistente în România.
Platforma pentru depunere on-line a cererilor de finanțare va fi disponibilă începând cu data de
25 septembrie 2024 la adresa:
http://uefiscdi-direct.ro.
Cererile de finanţare se depun în regim continuu, până la data de 31 octombrie 2024, ora 16.00.