bursele simion mehedinti stire

MEC şi UEFISCDI lansează Bursele “Simion Mehedinţi” şi acordă 3 milioane de lei cercetătorilor români care revin în ţară

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării anunţă lansarea Burselor de cercetare "Simion Mehedinţi" cu un buget total în valoare de 3 milioane de lei.

Prin acest instrument de finanţare se doreşte susţinerea tinerilor cercetători care au avut un stagiu de cercetare în Germania şi au în derulare un grant de reintegrare acordat de Fundaţia Alexander von Humboldt pentru continuarea activităţii de cercetare într-o instituţie din România. 

Fiecare bursă individuală se acordă pentru o perioada de maximum doi ani, iar valoarea acesteia este de până la 7.500 de euro/an. 
 
Această finanţare este complementară finanţării acordate de Fundaţia Alexander von Humboldt (prin care cercetătorii români beneficiază de 800 de euro/lună timp de doi ani şi de posibilitatea de a aplica pentru o finanţare de până la 20.000 de euro pentru achiziţionarea de echipamente).

Pentru a accesa finanţarea, aplicanţii la Bursele de cercetare “Simion Mehedinţi”  pot depune cererile pe platforma de depunere online www.uefiscdi-direct.ro, care va fi disponibilă începând cu data de 28 septembrie 2020. Mai multe informaţii pe site-ul UEFISCDI: https://uefiscdi.gov.ro/burse-de-cercetare-simion-mehedinti

Prin Bursele de cercetare "Simion Mehedinţi", parte din cadrul Programului 1 - Dezvoltarea sistemului național de CD, Subprogramul 1.1. Resurse umane asociate PNCDI III, se creează, astfel, noi condiţii pentru cercetătorii români care doresc să revină în ţară după o experienţă internaţională. 

Colaborarea între UEFISCDI şi Fundaţia Alexander von Humboldt are la bază Memorandumul de înţelegere semnat în luna mai 2020 de ambele părţi.


Sursa foto: Pixabay.com
Știri asociate:
14 Oct 2019

Dezbatere publică pachet de informaţii pentru Bursele de cercetare "Simion Mehedinți"

Este supus dezbaterii publice Pachetul de informaţii competiția 2019 pentru Bursele de cercetare "Simion Mehe...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3007, O: 124]