Banner articol Noutati

Sesiune online Hop-On Facility

Hop On Facility promovează includerea unor participanți din țări cu nivel de performanță mai redus în ceea ce privește cercetarea-inovarea (țări Widening) în proiecte Orizont Europa în derulare. Principalele criterii de selecție sunt excelența și valoarea adăugată pe care noul partener din țara Widening le aduce proiectului existent.

Proiectele eligibile pentru Hop On Facility sunt proiecte finanțate în cadrul Pilonului 2 Horizon Europe și EIC Pathfinder. În acest moment (12 mai 2022) sunt 37 de proiecte deja finanțate la care organizații din țări Widening (inclusiv România) pot adera. Propunerea de proiect Hop - On Facility presupune aderarea unui singur partener dintr-o țară Widening.

În data de 9 iunie, intervalul orar 11:00-12:00, este organizată o sesiune online dedicată informării asupra acestui instrument (awareness raising) și asupra modalităților de participare pentru organizații din România.

Pe agenda discuțiilor se găsesc temele:
  • Introducere în programul Widening;
  • Ce reprezintă acest tip de finanțare inclus în programul Horizon Europe- Widening Participation and Strengthening the European Research Area?
  • Cum pot participa organizațiile din România?
La această sesiune online participă, în calitate de invitat doamna Iulia Mihail, Coordonator NCP Romania, MCID.

Întrebările privind acest nou tip de instrument WIDERA - Access pot fi adresate înaintea, în timpul și ulterior desfășurării evenimentului prin intermediul formularului disponibil aici. Răspunsurile la întrebările adresate vor fi trimise ulterior desfășurării evenimentului, pe email.

Participarea la eveniment se face în baza înregistrării:  
https://events.ncp.uefiscdi.ro/sesiune-online-hop-on-facility.html

Știri asociate:
23 May 2024

Program de Internship @UEFISCDI

Masteranzii și doctoranzii din sistemul național de învățământ superior interesați de modul în care se desfășoară activitatea într-o organizație publică și doresc să...

12 Apr 2024

Info Day Horizon Europe WIDERA

În data de 22 aprilie 2024 va avea loc Horizon Europe Info-day WIDERA eveniment dedicat prezentării oportunităților de finanțare pe care l...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.2502, O: 133]