AIR F4SC Banner

UEFISCDI anunţă lansarea #AirMOOC și #AirCompetition - două noi inițiative dedicate antreprenorilor sociali

UEFISCDI, partener al programului Finance4SocialChange, anunță lansarea în cadrul proiectului a două inițiative (AirMOOC și #AirCompetition) menite să ajute la dezvoltarea antreprenoriatului social în România: o competiție cu premii dedicată antreprizelor sociale și o platformă de e-learning. Detalii despre platformă și pașii necesari pentru înscriere în competiție sunt disponibile aici: https://air-mooc.teachable.com/  

Actuala pandemie ne-a arătat că avem nevoie de organizații care produc impact social, dar mai ales de un ecosistem în care acestea pot prospera. Astfel, proiectele #AirMOOC și #AirCompetition (AIR: Accelerating Readyiness Investment) sunt două inițiative care urmăresc dezvoltarea antreprenoriatului social și a investițiilor cu impact care generează schimbare socială.  

În cadrul compețiției sunt căutate proiecte sociale, investitori și factorii de decizie care vor să lucreze în comun pentru acest demers. Înscrierile pentru competiția internațională de pitch sunt deschise până la 31 mai 2020, în timp ce platforma de e-learning dedicată antreprenorilor sociali, #AirMOOC, se va lansa pe 25 mai, iar programul va dura timp de 6 săptămâni.  

#AirCompetition e structurată în două etape: prima dedicată întreprinderilor sociale cu profit, iar cea de-a doua întreprinderilor sociale non-profit. Ulterior vor fi selectate 30 de proiecte care vor concura în competiții de pitch din 4 țări. Concurenții selectați vor primi consultanță unu-la-unu înaintea sesiunilor de pitching si fiecare câștigător va primi cel puțin 10.000 de euro în premii și acces exclusiv la o rețea largă de investitori. Dacă #AirCompetition are focus pe întreprinderi sociale din regiunea Dunării, MOOC este o platformă ce va fi disponibilă pentru toți întreprinzătorii sociali.

#AirMOOC oferă șase module ce pun accentul pe subiecte aflate la intersecția antreprenoriatului social și a investițiilor cu impact: impact, strategie, finanțe, guvernanță, scalare și comunicare. Ca o continuare a #AirMOOC, cursanții selectați pot participa la sesiuni intensive de training.  

Te poți înscrie în #AirMOOC & #AirCompetition aici: https://air-mooc.teachable.com/

Finance4SocialChange e proiect regional finanțat prin Programul Transnațional Dunărea, care sprijină antreprenoriatul social și care își propune să susțină educația, schimbul de experiență, competitivitatea și prezentarea celor mai bune idei de afaceri către investitori.

Antreprenoriatul social angajează în UE 13,6 milioane de persoane, în timp ce în România, economia socială se află în stadiu incipient - doar 1,7% dintre angajați fac parte din întreprinderi sociale, față de media UE de 6,5%. Principala provocare cu care se confruntă întreprinderile sociale este accesul limitat la surse de finanțare din cauza incertitudinii și a riscurilor implicate. 

Pentru a încuraja dezvoltarea antreprenoriatului social, UEFISCDI, în parteneriat cu 14 instituții partenere din mai multe țări dunărene din Germania până în România, implementează proiectul Finance4SocialChange, care își propune să contribuie la îmbunătățirea instrumentelor financiare și a strategiei de consolidarea întreprinderilor sociale din această regiune. 

Mike Nagorkin, project manager al agenției IFKA, declară că proiectul va dezvolta strategii și planuri naționale comune, precum și planuri de acțiune pentru dezvoltarea antreprenoriatului social, care pot fi ulterior utilizate de factorii de decizie.  

Gorgi Krlev, expert în investiții de impact social de la Universitatea din Heidelberg, declară că în cadrul proiectului, formarea educațională va fi organizată online, dar și offline - în contact direct cu antreprenorii sociali, care sunt de asemenea așteptați să ofere idei pentru inovarea socială. După cum a precizat, obiectivul instruirii este de a ajuta măsurarea mai precisă a impactului social asupra comunităților, astfel încât impactul să poată fi prezentat mai clar investitorilor. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi cartografiate întreprinderile sociale din regiunea Dunării, va fi creată o rețea a acestora, precum și o rețea de potențiali investitori. 

Adrian Fusch de la Agenția de Finanțare pentru Antreprenoriat Social (FASE) subliniază că faza finală a proiectului e reprezentată de o competiție care va reuni 300 de antreprenori din regiunea Dunării. După pregătirea a 300 de antreprenori, patru companii cu cele mai bune idei vor fi selectate și îndrumate pentru a-și prezenta ideile în cel mai bun mod către potențiali investitori și alte persoane interesate să investească.

Știri asociate:
19 Sep 2024

Program pilot de formare pentru Open Access

Proiectul PATTERN va organiza în perioada 28-30 Octombrie 2024, un program de formare (online) pr...

19 Sep 2024

Workshop și vizită de studiu la Reykjavik

În perioada 2 – 6 septembrie 2024, delegația compusă din responsabilu proiectului din partea UEFISCDI, Domnica Coteț, împreună cu experții aleși în urma proce...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.2897, O: 133]