Banner site UEFISCDI 870 x 360 px

Webinar "De la rezultate la schimbare: cum înțelegem, planificăm și recunoaștem impactul cercetării și inovării"

UEFISCDI a organizat, în data de 14 septembrie 2026, în intervalul orar 10:00–11:30, un webinar online dedicat prezentării și dezbaterii Blueprint for Research & Innovation Impacts.

Blueprintul propune o abordare conceptuală și practică pentru înțelegerea, planificarea și recunoașterea impactului cercetării și inovării. Scopul său este să ofere un reper pentru discuție și reflecție, să formuleze recomandări pentru analiză și să contribuie la dezvoltarea unei înțelegeri comune asupra impactului în cadrul comunității de cercetare.

Documentul se adresează cercetătorilor și aplicanților, evaluatorilor, membrilor organismelor consultative și decizionale, personalului implicat în managementul programelor și altor actori din ecosistemul de cercetare și inovare. Acesta are un caracter exploratoriu și este conceput drept un material practic, cu definiții, principii și exemple ilustrative, fiind relevant pentru contexte diferite, de la cercetarea fundamentală (curiosity-driven), până la cercetarea aplicată, transferul tehnologic și inovare, recunoscând că formele de impact, căile plauzibile către acesta și orizonturile de timp diferă între domenii și tipuri de activități.

Prin acest webinar, UEFISCDI și-a propus să deschidă o discuție mai largă, la nivelul comunității de cercetare, despre cum poate fi mai bine sprijinită generarea impactului cercetării și inovării și cum pot fi recunoscute contribuțiile relevante în acest sens.


Obiective eveniment:
  • să prezinte principalele concepte și componente ale Blueprint for Research & Innovation Impacts;
  • să faciliteze o discuție privind diferitele forme de impact la care contribuie activitatea de cercetare și inovare din România;
  • să faciliteze o discuție despre cum pot fi luate în considerare, în evaluarea cercetării, contribuțiile la diferite forme de impact, în funcție de tipul și contextul cercetării;
  • să identifice factorii care limitează transformarea rezultatelor cercetării în beneficii științifice, economice și societale mai largi;
  • să colecteze feedback și propuneri concrete pentru îmbunătățirea Blueprintului.
Versiunea de lucru a Blueprintului poate fi consultată aici

Feedback-ul poate fi transmis la adresa de email researchassessment@uefiscdi.ro, până la 18 septembrie 2026, inclusiv de către persoanele care nu au participat la webinar.

Elaborarea Blueprintului și organizarea webinarului fac parte din activitățile proiectului ARIA – Advancing Responsible and Inclusive Assessment at UEFISCDI, finanțat prin programul Orizont Europa, în cadrul CoARA Boost Cascade Funding Call 2. Proiectul contribuie la implementarea Planului de acțiune al UEFISCDI pentru reforma evaluării cercetării.
Mai multe detalii
Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3459, O: 133]