Stire 25 Noimebrie 2021 Focus on Open Science Paris

Chapter XXXV(35th) Of Focus On Open Science

Știința Deschisă descrie tranziția actuală a modului în care este întreprinsă cercetarea, a modului în care rezultatele sunt stocate și diseminate, cum colaborează cercetătorii, cum este măsurat succesul și modul în care cercetătorii sunt recompensați pentru abordări mai transparente și colaborative. Știința deschisă are potențialul de a transforma peisajul cercetării.

Știința Deschisă a început ca o viziune, care urmărea să abordeze chestiuni precum reproductibilitatea cercetării și accesul la rezultatele cercetării finanțate din fonduri publice. Este general acceptat în Europa că cercetarea ar trebui să fie cât mai deschisă posibil. Găsirea graniței dintre cele două este una dintre cele mai importante sarcini pentru practicieni, indiferent dacă aparțin finanțatorilor, organizațiilor de cercetare, partenerilor lor sau cercetătorilor.

Despre toate acestea se va discuta în cadrul evenimentului ”Chapter XXXV(35th) Of Focus On Open Science”, în data de 16 decembrie 2021. Evenimentul este organizat de ”French association of directors and executive of academic libraries and documentation (ADBU)”, cu suportul ”University College London (UCL)” și ”UCL Office for Open Science” și cu sprijinul tehnic asigurat de ”Scientific Knowledge Services”.

Participarea este gratuită, necesitând înregistrarea în prealabil aici.
Mai multe detalii
Știri asociate:
19 Mar 2026

Apel deschis în cadrul proiectului european SCIANCE - Grupuri de lucru - AI in Science

Comunitatea de cercetare este invitată să se implice în elaborarea Agendei Strategice de Cercetare și Inovare (SRIA) pentr...

17 Mar 2026

Caz de utilizare al Federației EOSC: Sechestrarea biologică a carbonului în ocean

A fost lansat primul dintre cele șase videoclipuri promoționale dedicate cazurilor de utilizare științifică inter-nod ale Fe...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3814, O: 133]