Banner site Adina 2

ERC revizuiește măsurile privind redepunerea propunerilor pentru competițiile din ERC Work Programme 2027

Ca urmare a reacțiilor venite din partea comunității științifice, Consiliul Științific al European Research Council (ERC) a publicat recent o actualizare privind măsurile anunțate anterior pentru apelurile din cadrul ERC Work Programme 2027.
Această revizuire vine în contextul unui dialog activ între ERC și cercetători, ca răspuns la preocupările exprimate cu privire la impactul potențial al restricțiilor asupra redepunerii propunerilor.

Clarificări privind eligibilitatea pentru competițiile ERC Work Programme 2027, conform informațiilor publicate de ERC

Pentru apelurile Starting (StG), Consolidator (CoG) și Advanced (AdG) 2027:
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor C la etapa 1 în apelurile din 2025 sau 2026;
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor B la etapa 1 în apelul din 2026.
Pentru apelul ERC Plus 2027:
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor C la etapa 1 în apelurile StG/CoG/AdG din 2025 sau 2026;
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor B la etapa 1 în apelul StG/CoG/AdG din 2026;
  • nu sunt eligibili aplicanții care nu au fost reținuți după etapa 1 în apelul ERC Plus 2026.
Pentru apelul Synergy Grant (SyG) 2027:
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor C la etapa 1 în apelurile din 2025 sau 2026 (SyG/StG/CoG/AdG);
  • nu sunt eligibili aplicanții care au obținut scor B la etapa 1 în apelul din 2026 (SyG/StG/CoG/AdG).
ERC precizează că eligibilitatea pentru competițiile din 2028 va fi stabilită ulterior, în cadrul ERC Work Programme 2028.

Această decizie reflectă deschiderea ERC către feedback-ul comunității științifice și necesitatea calibrării măsurilor propuse, astfel încât acestea să nu descurajeze depunerea unor propuneri ambițioase și inovatoare. Astfel, cercetătorii trebuie să acorde o atenție sporită momentului depunerii și gradului de maturitate al ideii de cercetare, valorificând în mod eficient feedback-ul primit în evaluările anterioare.

Informații complete găsiți mai jos:

Imagine: vecteezy.com
Mai multe detalii
Știri asociate:
21 May 2026

Cariere în cercetare: cum construiește Europa generația de mâine

Dacă sunteți cercetător, factor de decizie politică sau reprezentați o organizație de cercetare, vă invităm să participați la o discuț...

18 May 2026

Women2Invest - Program EIT pentru femei din STEAM care vor să intre în Venture Capital

EIT (European Institute of Innovation and Technology) lansează Women2Invest, un prog...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.2064, O: 133]