AS MSCA30 bun

Eveniment „30 Years of MSCA: Inspiring Romanian Researchers”

În anul 2026, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie marchează 30 de ani de excelență în susținerea cercetătorilor, promovarea mobilității internaționale și dezvoltarea carierei.

Pentru România, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie reprezintă un instrument european important de atragere, formare și conectare internațională a cercetătorilor, în cadrul Horizon Europe.

Evenimentul „30 Years of MSCA: Inspiring Romanian Researchers” organizat online în data de 22 aprilie 2026, de către Unitatea NCP@UEFISCDI, își propune să evidențieze atât relevanța strategică a Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA), cât și impactul acestora asupra parcursului profesional al cercetătorilor. Această reuniune va aduce împreună reprezentanți ai Comisiei Europene, Punctele Naționale de Contact MSCA din România, cercetători, alumni, supervizori și beneficiari ai programului.

Obiective principale:
  • informarea comunității de cercetare și inovare din România asupra principalelor noutăți din programul MSCA 2026–2027;
  • prezentarea participării României în MSCA și a principalelor direcții de interes;
  • valorificarea experiențelor concrete ale cercetătorilor români implicați în MSCA;
  • stimularea interesului pentru participarea viitoare în apelurile MSCA.
Participanții sunt invitați să își exprime interesul de a contribui activ la două sesiuni interactive din cadrul evenimentului, până la data de 15 aprilie 2026:
  • Prima dintre acestea, masa rotundă „From Romania to Europe and beyond - Building research careers with MSCA”, își propune să discute aspecte despre carierele în cercetare, mobilitate și impactul programului.
  • Cea de-a doua sesiune interactivă „Short testimonies: My MSCA experience in 1 minute” este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorali implicați în proiecte MSCA, care doresc să prezinte experiența lor personală sub forma unui scurt video.
Participarea la eveniment se face în baza înregistrării, până pe data de 20 aprilie 2026, ora 16:00.
Mai multe detalii
Știri asociate:
23 Jul 2026

A fost lansat apelul ERC Starting Grant 2027: ERC-2027-STG

Consiliul European pentru Cercetare a lansat competiția ERC Starting Grant 2027 (ERC-2027-STG), destinată cercetătorilor aflați la debutul carierei în...

20 Jul 2026

A fost adoptat ERC Work Programme 2027: buget de 2,8 miliarde de euro și noi condiții pentru competițiile ERC

Comisia Europeană a adoptat azi, 20 iulie 2026, noul Program de lucru al Consiliului European pentru...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.2741, O: 133]