Banner site UEFISCDI 870 x 360 px

Expresii de Interes pentru portofolii regionale de proiecte - SBEP

În cadrul Sustainable Blue Economy Partnership (SBEP), parteneriat european derulat prin programul Orizont Europa al Comisiei Europene, au fost lansate două apeluri pentru Expresii de Interes – Portofolii regionale de proiecte.

Apelurile urmăresc conectarea proiectelor aflate în derulare și consolidarea activităților de cooperare și networking la nivelul bazinelor maritime europene. Portofoliile Regionale vor funcționa pe o perioadă de doi ani, de la începutul anului 2027 până la începutul anului 2029. Vor fi constituite cinci Portofolii Regionale, câte unul pentru fiecare bazin maritim vizat, reunind proiecte finanțate prin SBEP și/sau prin alte surse de finanțare naționale, regionale sau europene.

Primul val de apeluri

Primul val, lansat la 29 iulie 2026, vizează Portofoliile Regionale pentru Oceanul Atlantic și Marea Neagră, cu următoarele teme:
  • Oceanul Atlantic: implementarea soluțiilor pentru consolidarea rezilienței costiere a Oceanului Atlantic;
  • Marea Neagră: informare, schimb de date și bune practici în contextul schimbărilor climatice.
Termen-limită: 28 octombrie 2026, ora 15:00 CEST.
Un webinar informativ va avea loc miercuri, 7 octombrie 2026, între orele 13:00 și 14:30 CEST, prin Webex.
Mai multe informații despre primul val sunt disponibile aici.

Al doilea val de apeluri

Cel de-al doilea val, lansat la 9 septembrie 2026, vizează Portofoliile Regionale pentru Marea Nordului, Marea Baltică și Marea Mediterană, cu următoarele teme:
  • Marea Nordului: explorarea soluțiilor bazate pe natură pentru abordarea impactului cumulativ asupra ecosistemelor marine, susținând în același timp utilizările maritime;
  • Marea Baltică: consolidarea rezilienței Mării Baltice, inclusiv reziliența la evenimente de amploare, reziliența infrastructurii și reziliența ecosistemelor;
  • Marea Mediterană: promovarea unei guvernanțe incluzive și a infrastructurii costiere și maritime cu utilizări multiple, în sprijinul dezvoltării sustenabile a Mării Mediterane.
Termen-limită: 9 decembrie 2026, ora 15:00 CET.
Detalii suplimentare și formularul pentru depunere sunt disponibile aici.
Mai multe detalii
Știri asociate:
15 Sep 2026

Al patrulea apel transnațional Sustainable Blue Economy Partnership (SBEP)

Parteneriatul Sustainable Blue Economy Partnership – SBEP a lansat cel de-al patrulea ...

15 Sep 2025

Apel deschis Sustainable Blue Economy Partnership - SBEP

Parteneriatul Sustainable Blue Economy Partnership - SBEP anunță lansarea celui de-al treilea apel transnațional p...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3021, O: 133]