Discriminarea de gen și hărțuirea sexuală sunt, din păcate, fenomene încă puternic prezente în societatea românească. Astfel, în contextul unei climat permisiv în legătură cu violența de gen, hărțuirea sexuală rămâne un subiect insuficient adresat, inclusiv în comunitatea de cercetare și inovare. Partener în proiectul european
CALIPER, UEFISCDI a fost prima instituție publică care și-a asumat public elaborarea și implementarea unui
Plan de Egalitate de Gen și a adoptat o politică de zero toleranță față de orice manifestare din spectrul hărțuirii sexuale.
Prezentul
Ghid pentru prevenirea hărțuirii sexuale la locul de muncă este un prim pas dintr-o serie mai largă de demersuri menite să creeze un spațiu sigur pentru angajatele și angajații săi. În acest context, ghidul este un instrument care își propune să explice conceptele asociate hărțuirii sexuale, pentru a putea face eventualele abateri ușor recognoscibile și să prezinte mecanismele de raportare disponibile.