Banner site Adina IGLO 20 04 2026

IGLO lansează a treia ediție a evenimentului „IGLO in Action on Lump Sum Funding"

IGLO (Informal Group for RTD Liaison Offices) este o rețea informală care reunește birourile de legătură pentru cercetare și dezvoltare tehnologică ale organizațiilor europene de cercetare, având ca scop facilitarea schimbului de informații și bune practici în domeniul finanțării europene a cercetării.

În acest context, Grupul de lucru IGLO pentru implementarea finanțării forfetare (lump sum) organizează în data de 21 mai 2026, în format online, cea de-a treia ediție a evenimentului dedicat celor implicați în proiecte de cercetare finanțate prin Programul-cadru UE. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 - 12:30 (ora Bruxelles-ului) și va reuni specialiști care lucrează direct cu proiecte cu sumă forfetară în cadrul Orizont Europa și Orizont 2020.

Discuțiile vor fi organizate în grupuri mici, cu moderatori dedicați, iar reprezentanții Comisiei Europene vor fi prezenți exclusiv în calitate de observatori, astfel încât participanții să poată împărtăși experiențele lor în mod deschis și liber. Concluziile discuțiilor vor fi compilate într-un raport anonim, destinat factorilor de decizie și altor părți interesate relevante.

Cine poate participa?
Participarea este restricționată și presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
  • Solicitantul trebuie să fie angajat al unei organizații care desfășoară activități de cercetare și inovare (sunt excluse de la participare companiile de consultanță, asociațiile profesionale și de reprezentare, precum și punctele naționale de contact).
  • Trebuie să fie implicat personal în implementarea administrativă și financiară a proiectelor - nu este suficientă o cunoaștere generală a domeniului, ci este necesară o experiență concretă și directă în gestionarea proiectelor.
  • Trebuie să aibă experiență cu cel puțin un proiect colaborativ cu sumă forfetară finanțat prin Orizont Europa sau Orizont 2020, iar acel proiect trebuie să fi finalizat cel puțin o perioadă de raportare (candidații aflați în faza incipientă a unui proiect, fără o perioadă de raportare încheiată, nu se califică).
Locurile sunt limitate, iar organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții pentru a asigura diversitate geografică și organizațională. Confirmarea participării poate necesita timp, însă solicitanții vor fi informați cât mai curând posibil. Fiecare organizație poate înregistra maximum doi reprezentanți, fiind încurajată o coordonare internă prealabilă.

Înregistrările se fac online, prin intermediul site-ului oficial al evenimentului.
Mai multe detalii
Știri asociate:
20 Apr 2026

Eveniment online - Infoday Cluster 2

În data de 28 aprilie 2026 unitatea NCP Horizon Europe din cadrul UEFISCDI organizează un eveniment online dedicat potențialilor ...

06 Apr 2026

Actualizări și noutăți Horizon Europe: Sinteză pentru perioada ianuarie - martie 2026

Unitatea NCP Horizon Europe din cadrul UEFISCDI vă propune o trecere în revistă a noutăților apărute în perioada ian...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3188, O: 133]