Banner articol Noutati

Innovation Labs: Apel pentru înscrierea într-un program de pre-accelerare de business a proiectelor de cercetare

Ai un proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI sau din alte fonduri publice sau private și vrei să-ți duci soluția spre comercializare? Innovation Labs, împreună cu UEFISCDI, îți oferă șansa de a prezenta proiectul tău în fața Investitorilor, Fondurilor de Venture Capital, Incubatoarelor, Companiilor Multinaționale sau a Instituțiilor Publice! În acest program, în ultimii 2 ani, numeroase proiecte de cercetare au avut șansa să fie scalate spre produse care sunt testate și validate în piață pentru a fi comercializate. 

Înscrie-te aici pentru a participa la unul din Hackathoanele noastre în vederea acceptării în Programul Innovation Labs!

Lansăm acest apel pentru sprijinirea proiectelor de cercetare în parcurgerea drumului de la un model tehnic la un produs comercial viabil - printr-un track dedicat spin-off-urilor, sprijinit de către Orange România, în cadrul Innovation Labs - un program intens de educație de business și lucru aplicat cu clienți reali. Astfel, echipele care au proiecte de cercetare cu rezultate TRL3-TRL4 pot participa în pilonul de spin-off al Innovation Labs 2024 și pot beneficia de cunoștințele oferite de mentorii Innovation Labs, printr-o serie de workshop-uri care vor pune accentul pe definirea unui produs în convergență cu nevoile utilizatorului.

În urma voturilor obținute prin participarea la unul din cele 4 Hackathoane vor fi decise echipele care își vor continua călătoria în programul de mentorat de aproape 3 luni, în perioada martie-mai. Anul acesta Innovations Labs își așteaptă noii participanți cu o curriculă adaptată pentru cerințele startup-urilor aflate la început de drum, care va fi pilotată în București, și cu posibilitatea primirii unei investiții de 500.000 de euro din partea Early Game Ventures, partener strategic al programului.

La Hackathoane se pot înscrie atât echipe deja formate, constând din maxim 5 membri, cât și participanți individuali, care se pot alătura unei echipe. Ulterior Hackathonului, echipele calificate în program vor participa în format fizic la evenimentele din centrul în care s-au înscris. În 2024, în afară de București, Hackathoanele și programul se vor desfășura și în Cluj, Iași și Timișoara la datele și locațiile menționate mai jos:

  • Hackathon-ul din București, la care participă echipe din București, Brașov, Constanța și Sibiu, va fi organizat pe 9 și 10 martie 2024 la Biblioteca Centrală a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. Înregistrările sunt deschise până pe 5 martie, la ora 21:00, iar cei care doresc să participe se pot înscrie aici.

  • Hackathon-ul din Cluj-Napoca, pentru echipe din Cluj-Napoca, organizat pe 23 și 24 martie 2024 (locația în curs de stabilire). Înscrierile se pot face până pe 18 martie, la ora 23:59.

  • Hackathon-ul din Iași, pentru echipe din Iași și echipe invitate din Suceava, organizat pe 23 și 24 martie 2024 la Palatul Braunstein. Vă puteți înregistra pentru a participa la Hackathon-ul din Iași până pe data de 17 martie, ora 12:00, prin înscriere aici

  • Hackathon-ul din Timișoara, pentru echipe din Timișoara și echipe invitate din Oradea, va avea loc pe 23 și 24 martie 2024 la Haufe Group Romania. Pentru cei interesați, înregistrările pentru participare se pot face până pe 21 martie, la ora 24:00, în acest formular.
Avantajele participării la programul Innovation Labs, aflat la a douăsprezecea ediție:
  • cadru pentru mentorat bine pus la punct, după ani de experiență practică, menit să preia o idee și să o ducă la obținerea unui produs minim viabil (MVP) supus unor rigori minimale ale pieței;
  • mentorat specializat (inclusiv pe UX / UI), finanțare pentru etapa de comercializare, storytelling, cu scopul de a vă sprijinii în a comunica rezultatele excelente de cercetare și către un public mai larg, respectiv către utilizatorii țintă ai soluției comerciale;
  • mentorat specializat în Drepturi de Proprietate Intelectuală și managementul acestor drepturi;
  • acces la parteneri de business alături de care puteți explora punerea în piață a soluției dezvoltate;
  • potențial de expunere către clienți;
  • apartenența la o comunitate locală și națională de antreprenori și inovatori;
  • dezvoltarea aptitudinilor soft: lucru în echipă, abilități de prezentare, management de produs;
  • vizibilitate în mass-media (atât de nișă - business, antreprenoriat, cât și generală).
Programul Innovation Labs 2024 va fi organizat într-un format hibrid - online și offline - și va adresa, prin proiectele înscrise, următoarele verticale de business: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Commerce, Digital Health, Lifestyle, Retail, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability.

Pentru informații suplimentare și discuții aprofundate, echipa Innovation Labs vă așteaptă mesajele la adresa razvan.craciunescu@tech-lounge.ro, pentru a stabili o întâlnire virtuală. 
Știri asociate:
12 Apr 2024

Info Day Horizon Europe WIDERA

În data de 22 aprilie 2024 va avea loc Horizon Europe Info-day WIDERA eveniment dedicat prezentării oportunităților de finanțare pe care l...

Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.2609, O: 133]