In data de 24 iunie 2019 a avut loc, la Timișoara, conferința de închidere a proiectului INNOHPC - High-performance Computing for Effective Innovation in the Danube Region, finanţat din Programul Transnațional Dunărea.
Conferința a adus împreună reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, antreprenori, autorități publice și instituții care oferă suport pentru inovare, din regiunea Dunării, pentru a dezbate modalitățile prin care calculul de înaltă performanță (HPC) poate contribui la dinamica ecosistemului european de inovare.
Evenimentul a oferit ocazia de a interacționa cu experți în domeniul calcului de înaltă performanță și de a lua parte la dialogul privind dezvoltarea digitală în țările partenere, cooperarea putând fi continuată ulterior în cadrul
platformei InnoHPC Lab - o nouă rețea de furnizori HPC, organizații suport pentru dezvoltarea de afaceri și inovare și companii din regiunea Dunării.
Programul conferinței a adus în discuție studii de caz privind bune practici în colaborarea dintre furnizorii de HPC și IMM-uri, lansarea unui volum de articole privind calculul de înaltă performanță și inovarea în regiunea Dunării, modalități de capitalizare a HPC în industriile automotive și electronică și dezbateri privind sustenabilitatea rezultatelor InnoHPC în contextul Strategiei UE pentru regiunea Dunării.
În calitate de partener în proiectul InnoHPC, echipa UEFISCDI a co-organizat și a participat activ la conferință, fiind parte semnatară a Memorandumului privind cooperarea între parteneri după finalizarea proiectului.
Mai multe informaţii găsiţi în pagina web a proiectului:
www.interreg-danube.eu/approved-projects/innohpc.