Centre de excelență (CoEx)

Scop:
Consolidarea cercetării științifice românești prin constituirea de parteneriate în zone de excelență științifică demonstrată ale unor organizații de cercetare, pentru a forma masa critică de cercetători și interdisciplinaritatea necesare adresării unor provocări din Agenda Strategică de Cercetare.
1.600.000.000
RON
320.000.000
EUR
Fonduri totale
0
Proiecte depuse
0
Proiecte finanţate
Pachet de informaţii şi proces depunere
Pachetul de informaţii (aprobat prin Ordinul MCID nr. 20371/30.01.2024 și transmis cu adresa DFPC nr. 450182/31.01.2024)

Contract de finanțare

Propunerea de proiect:
Declaraţii:
(se completează, se semnează şi se încarcă în platforma de depunere, scanate în format .pdf)
Acord parteneriat (se completează, în limba română, se salvează în format .pdf textual şi se încarcă în platforma de depunere on-line)
Informaţii utile:

Termenul limită de transmitere a propunerilor de proiecte este 22 aprilie 2024, ora 16:00.
Platforma de depunere on-line a cererilor de finanţare este disponibilă la adresa http://uefiscdi-direct.ro, nefiind necesară depunerea și în format tipărit.
Modulul de depunere on-line a cererilor de finanţare pentru această competiţie va fi disponibil începând cu data de 19 februarie 2024.
Se vor lua în calcul pentru analiza eligibilităţii doar propunerile de proiecte care la termenul limită se găsesc pe platforma de depunere on-line cu status "finalizat".
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării lansează în dezbatere publică Pachetul de informații pentru competiţia "Centre de Excelență" - CoE 2023 din cadrul Programului 5.6 - Provocări, 5.6.1 Subprogramul Parteneriate pentru Agenda Strategică.
Competiția este organizată de către MCID și UEFISCDI.
Propunerile/observațiile cu privire la conținutul documentului se primesc până la data de 23 septembrie 2023, pe adresa de email: centredeexcelenta@uefiscdi.ro.
Q&A

1. În înțelesul Pachetului de informații CoEx 2024:
a. Parteneriatul se referă la consorțiul proiectului;
b. Consiliul Științific Internațional (CSI) este Scientific Advisory Board;
c. Responsabil de echipă este responsabil de partener.

2. Cheltuielile salariale pentru persoana nominalizată ca ”high-level mentor” sunt eligibile din bugetul proiectului?
Da, în conformitate cu timpul de lucru alocat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

3. Persoana nominalizată ca ”high-level mentor” va face parte din Consiliul Științific Internațional?
Nu, dar poate fi implicat în activitatea Consiliului Științific Internațional.

4. Instituțiile participante pot fi din afara României?
Nu, instituțiile participante au personalitate juridică și își desfășoară activitatea în România.

5. Prin organizație de cercetare de drept privat se înțelege și o firmă cu cod CAEN de cercetare sau o asociație?
Pot participa entitățile care se declară organizații de cercetare (declarația 5.1 anexă la pachetul de informații), având ca obiect principal de activitate (cod CAEN principal sau activitate principală de cercetare-dezvoltare în statut) efectuarea de activități, în mod independent, de cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală.

6. Pentru dovedirea competențelor de leadership, directorul de proiect trebuie să fi făcut parte din structura de conducere a instituției coordonatoare?
Leadership-ul solicitat poate fi demonstrat prin conducere de echipe de cercetare/proiecte, laboratoare etc.

7. O instituție poate participa în cadrul unui domeniu în două poziții diferite: ca partener pe o zonă de impact (încadrată ca zonă principală) ex. 2.1 și ca și coordonator al unui proiect pe care îl depune pe zona de impact (încadrată ca zonă principală) – ex. 2.2?
Da. O instituție poate participa o singură dată (în calitate de coordonator sau partener) în fiecare zonă de impact principală.

8. Acordul de parteneriat trebuie scris în engleză sau română? Se încarcă semnat de toți partenerii?
Acordul de parteneriat (preliminar, urmând ca forma finală să fie definitivată la contractare) trebuie redactat în limba română și asumat de toți partenerii.

9. O instituție care are în structura organizatorică o filială cu personalitate juridică diferită poate depune pe aceeași zonă de impact principală/propunere împreună cu filiala?
Nu, dacă filiala este condusă și controlată de o unitate centrală care deține mai mult de jumătate din capitalul său social, decide asupra bugetului de venituri și cheltuieli în aceeași calitate ca și pentru propria persoană juridică, nu are o organizare de sine stătătoare și nu are patrimoniu propriu.

10. Dintr-un consorțiu pot face parte o filială a Academiei Române și alte institute ale Academiei Române, toate cu personalitate juridica distinctă, ca partneri?
Da, filialele și alte institute ale Academiei Române cu personalitate juridică distincte pot fi considerați parteneri diferiți. Acestea au organizare de sine stătătoare, deținând un aparat tehnico-administrativ și patrimoniu proprii.

11. Există model pentru Mentor’s letter of commitment?
Nu.

12. Dacă există colaboratori (din universități sau institute de cercetare) cu activitate dovedită de cercetare împreună cu o anumită instituție care este partener în proiect, se pot aceștia include în persoanele nominalizate ca și persoane cheie?
Echipele de proiect se construiesc având în vedere prevederile Pachetului de informații, cu evitarea eventualelor conflicte de interese.

13. Membrii din echipa proiectului, inclusiv pozițiile vacante, se nominalizează direct pe platformă, la momentul depunerii proiectului?
La momentul depunerii se nominalizează doar directorul de proiect, responsabilii parteneri și max. 5 persoane cheie/partener. Echipa se va indica la contractare și se poate completa pe parcursul proiectului, în funcție de nevoile identificate, bugetul și activitățile proiectului. Ocuparea pozițiilor vacante se realizează cu respectarea legislației în vigoare.

14. Este obligatoriu ca "persoana cheie" sa fie angajată cu contract de muncă permanent la instituția care o nominalizează sau este posibil ca acestea să fie angajate în alte instituții de cercetare, dar care nu sunt partenere în respectivul consorțiu propus?
La momentul depunerii propunerii de proiect, nu este obligatoriu ca persoanele cheie să fie angajate la instituția care le nominalizează. În cazul finanțării proiectului, acestea trebuie sa aibă contract de muncă cu instituția, dedicând min. 25% dintr-o normă întreagă (min. 2h/zi) activității proiectului, pe întreaga perioadă de finanțare.

15. Este cumva o limitare a numărului membrilor echipelor per instituție?
Nu.

16. Este permisă angajarea experților externi (care nu sunt angajați ai vreunuia dintre parteneri), de către unul dintre parteneri, pentru a acoperi o anumită arie de expertiză?
Da, conform legislației în vigoare. Aceștia devin membri în echipa proiectului.

17. Dacă, pe perioada implementării proiectului, instituția / organizația la care respectivul expert are norma de bază ajunge să fie subcontractată (la capitolul servicii executate de terți), este considerat acest lucru conflict de interese?
Activitatea de subcontractare se realizează conform legislației în vigoare. O persoană nu poate face parte din două sau mai multe echipe de cercetare de la instituții diferite.

18. În afară de persoanele cheie, este o limitare pentru numărul de responsabili de echipe de cercetare per instituție?
Directorul de proiect este din Instituția Coordonatoare, iar fiecare instituție are câte un responsabil echipă.

19. Cheltuielile pentru susținerea CSI și High Level Mentor revin instituției coordonatoare de proiect sau consorțiului ca întreg? Sau nu sunt astfel de reglementări?
Decizia aparține consorțiului.

20. O instituție parteneră poate fi în 2 propuneri a două consorții diferite în același domeniu, exemplu pe 3.1 și 3.3?
Da. La nivelul unei zone de impact (încadrată ca zonă principală), o organizație de cercetare poate participa într-un singur parteneriat (Centru de Excelență), în calitate de coordonator sau partener.

21. Un cercetător/expert angajat la o universitate (U1) poate figura in echipa de persoane cheie a unei alte universități (U2) cu contract de muncă? El nefiind prins în competiție de către U1 ci doar de U2, apărând astfel o singură dată în competiție.
O persoană poate participa, în calitate de director de proiect, responsabil partener sau persoană cheie nominalizată, într-o singură propunere de proiect.

22. În ce măsură cheltuielile cu serviciile de consultanță pentru implementarea proiectului sunt eligibile în cadrul proiectului?
Nu sunt eligibile.

23. Dacă nu se nominalizează nicio altă persoană în afara de cele de director, responsabil echipa și experți cheie, trebuie descrise posturile vacante? Cum se procedează cu ceilalți membri ai echipei?
În Cererea de finanțare, la capitolul B.3.3 Buget, se va detalia nr. de PM pentru fiecare categorie de personal (cercetători cu experiență, tineri cercetători, doctoranzi etc.).

24. Aceeași persoană are dreptul să participe ca responsabil de proiect din partea unei instituții de cercetare în cadrul unui Proiect CoEx și în cadrul unui proiect PPS?
În conformitate cu prevederile Pachetelor de informații “Proiect Provocări - Schimbare” (PPS 2024) și „Proiecte Complexe de Cercetare de Frontieră”, aflate în consultare publică, o persoană care depune, în calitate de responsabil partener, o propunere de proiect la competiția CoEx 2024, nu poate depune, ca director de proiect, o propunere la competiția PPS 2024, dar poate depune ca responsabil partener. 

25. Două sau mai multe institute de cercetare din cadrul Academiei Române (de exemplu, Institutul de Prognoză Economică, Institutul de Economie Mondială etc.) ar putea fi parteneri în aceeași propunere de proiect?
Da, dacă au personalitate juridică proprie.

26. O bancă comercială sau Banca Națională a României ar putea fi parteneri?
Pot participa entitățile care se declară organizații de cercetare (declarația 5.1 anexă la pachet), având obiect principal de activitate (cod CAEN principal sau activitate principală de cercetare-dezvoltare în statut) efectuarea de activități, în mod independent, de cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală.

27. Persoanele cheie pot să fie și din afara unei instituții partenere? De exemplu, am putea nominaliza ca persoană cheie din universitate un profesor/cercetător de la o altă universitate, din țară sau din străinătate, care nu are calitatea de partener în propunerea de proiect?
Da. La contractare, cercetătorul va fi angajat conform legislației în vigoare și va dedica min. 25% dintr-o normă întreagă (min. 2h/zi) activității Centrului de Excelență, pe întreaga perioadă de finanțare.

28. Un profesor care are norma de bază la o universitate, dar este angajat și ca cercetător cu jumătate de normă la un institut de cercetare, poate fi responsabil din partea institutului de cercetare?
Responsabilul de partener trebuie să dedice min. 50% dintr-o normă întreagă (min. 4h/zi), activității Centrului de Excelență, pe întreaga perioadă de finanțare. 

29. Se acceptă subcontractările din partea consorțiului către terțe instituții și în ce procent? Pot/trebuie să fie nominalizate respectivele instituții în prealabil?
Cheltuielile cu serviciile executate de terți se supun legii achizițiilor în vigoare și trebuie realizate pentru activitățile proiectului. Se pot subcontracta activități din proiect în valoare de max. 5% din valoarea proiectului (cheltuieli de subcontractare), conform legislației în vigoare, cu nominalizarea instituțiilor în propunerea de proiect.

30. Există vreo limită de vârstă pentru responsabilul de partener și persoana cheie?
Nu. 

31. O persoană cheie poate participa doar în anumite activități, cu derulare doar în anumite luni ale proiectului? Cele 2 ore/zi ale unei persoane cheie pot fi comasate în câteva zile din lună?
O persoană cheie trebuie să dedice min. 25% dintr-o normă întreagă (min. 2h/zi) activității Centrului de Excelență, pe întreaga perioadă de finanțare.

32. Putem pune pe lista persoanelor cheie un cercetător de altă naționalitate, pe care o să îl angajăm în institut pe perioada proiectului?
Da. La contractare va fi angajat conform legislației în vigoare și va dedica min. 25% dintr-o normă întreagă (min. 2h/zi) activității Centrului de Excelență, pe întreaga perioadă de finanțare.

33. Dacă ne dorim un parteneriat cu mai multe facultăți care fac parte din aceeași universitate, trebuie sa adăugăm fiecare facultate ca partener, sau este suficient sa fim parteneri cu universitatea?
Cu universitatea, facultățile neavând personalitate juridică proprie.

34. Dacă o facultate dintr-o universitate depune un proiect la 6.1 (zonă de impact principală), altă facultate din aceeași universitate poate depune o altă propunere pe aceeași zonă principală?
Nu.

35. Este permis ca procentul de la cheltuieli indirecte (regie) să fie diferit la nivel de partener?
Da, în limita de max. 20% pentru fiecare partner.

Persoane de contact:
NicoletaDumitrache 90
Nicoleta Dumitrache
Coordonator Program
Telefon:
+40 21 302 38 86
Fax:
+40 21 311 59 92
nicoleta.dumitrache@uefiscdi.ro
AndreeaDimitriu 90
Andreea Dimitriu
Responsabil tehnic-proiecte
Telefon:
+40 21 302 38 52
Fax:
+40 21 311 59 92
andreea.dimitriu@uefiscdi.ro
Știri asociate:
31 Jan 2024

Lansare competiție Centre de Excelență

Astăzi, 31 ianuarie 2024, a fost lansată competiția ”Centre de Excelență”, din cadrul PNCDI IV, cu un buget de 1.600.000.00...

22 Aug 2023

Dezbatere publică Pachet informații "Centre de Excelență" - CoE 2023

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării lansează în dezbatere publică Pachetul de informați...

https://uefiscdi.gov.ro/centre-de-excelenta-coex
Versiunea anterioară a site-ului poate fi accesată la adresa: http://old.uefiscdi.ro
Fiţi informat despre toate domeniile în care UEFISCDI îşi desfăşoară activitatea.
Înregistraţi-vă adresa de email pentru a primi newsletter-ul UEFISCDI
[T: 0.3544, O: 254]